Pentru a absorbi sângele în timpul menstruației, femeile pot folosi absorbante sau tampoane.
Absorbant
Absorbant mic pe care femeile îl poartă pe lenjeria intimă în timpul menstruației. Există o bandă adezivă pe partea inferioară a absorbantului. Acesta permite absorbantului să nu se deplaseze. Se pot cumpăra absorbante de diferite dimensiuni, forme și grosimi.
Absorbantul trebuie schimbat o dată la câteva ore.
Tampon
Un tampon este un baton mic din vată de bumbac, cu o sfoară atașată la capăt. Introduceți batonul în vagin. Sfoara rămâne în afara vaginului. Se pot cumpăra tampoane de diferite dimensiuni.
Schimbați tamponul o dată la câteva ore. Pentru a scoate tamponul, trageți cu grijă de sfoară.
Puteți alege dacă doriți să utilizați tampoane sau absorbante. Himenul nu se poate rupe folosind un tampon.
Durere
La anumite femei, menstruația este însoțită de dureri. Puteți atenua durerile abdominale sau de spate (uter) folosind tehnici de relaxare. De exemplu, puteți:
- să faceți o baie sau un duș fierbinte;
- să puneți o pernă încălzită pe abdomen sau pe spate;
- să beți un ceai relaxant (de exemplu, ceai de mușețel);
- să faceți sport sau exerciții de relaxare;
- să cereți medicamentele potrivite la farmacie.
Raport sexual
Unele femei își doresc să aibă raporturi sexuale în timpul menstruației, în timp ce altele nu. O femeie poate avea raporturi sexuale în timpul menstruației dacă dorește. Acest lucru nu creează probleme de igienă.